Citește
- Iov a luat cuvântul şi a zis:
- „Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
- ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
- Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groaza Domnului bagă fiori în mine!
- Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă? Mugeşte boul când are de mâncare?
- Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
- Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă ea!
- O, de mi s-ar asculta dorinţa şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
- De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
- Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.
- La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie?
- Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
- Nu sunt eu lipsit de ajutor şi n-a fugit mântuirea de mine?
- Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.
Iov 6:1-14
Devoțional
Cel care suferă are drept la milă
Cel care suferă are drept la mila, la înțelegerea, la căldura și la sensibilitatea prietenilor lui, chiar dacă în momentele suferinței se apropie de culmile disperării. Prietenii trebuie să învețe arta tăcerii în fața suferinței celor de lângă ei. Să reziste să țină prelegeri sau predici. Să-l accepte pe cel care suferă chiar dacă, în suferința lui, rostește nerostitul. Dragostea rabdă și acoperă totul.Creștinul trebuie să învețe din eșecul prietenilor lui Iov. Trebuie să înțeleagă că cel ce suferă are dreptul să-și urle suferința fără să fie acuzat.
Dumnezeu primește pumnii noștri mici
După ce i-a murit copilul la vârsta de 25 de ani, scriitorul Nicholas Walterstorff a scris o carte sinceră despre trăirile sale. O rugăciune adresată lui Dumnezeu. Un strigăt de disperare. Spunea el:
„Pentru cea mai agonizantă întrebare pe care am pus-o vreodată nu cunosc răspunsul. Nu știu de ce Dumnezeu l-ar fi privit căzând. Nu știu de ce Dumnezeu m-ar privi rănit. Nu pot nici măcar să încerc să ghicesc.”
Dumnezeu primește pumnii noștri mici, spunea o prietenă dragă. Dumnezeu acceptă și așteaptă întrebările noastre, nelămuririle noastre, disperările noastre. Pentru că, în final, toți cei care suferă și vin cu suferința lor la Hristos vor descoperi nu un Dumnezeu rece și distant, ci unul care este cu ei în fiecare lacrimă. Walterstorff își încheie în acest fel cartea:
„De după perdeaua de lacrimi am văzut un Dumnezeu care suferă. Suntem în asta împreuna, eu și El, împreună în istoria lumii noastre. Și istoria lumii noastre este istoria suferinței noastre împreună. Fiecare act de răutate face să curgă încă o lacrimă a lui Dumnezeu, fiecare scufundare în suferință cauzează un suspin al Său”.
Sensibili la suferință
Expunerea la prea multă suferință ne poate face cinici dacă nu hotărâm să ne apropiem cu sensibilitate de aproapele nostru. Haideți ca în mijlocul durerii celui de lângă noi să fim preocupați de om, de lamentările lui, de ceea ce simte și nu de ceea ce spune. Vom corecta doctrina și erorile după ce trece suferința.
Roagă-te chiar acum ca Dumnezeu să te sensibilizeze față de suferințele celor din jurul tău și să te facă să vezi nevoia. Apoi implică-te cum poți mai bine.
Un articol de:
Lucian Bălănescu
Pastor
Pastor al bisericii Bunavestire din anul 2016, el este implicat în predicare și în lucrarea de tineret.
Lasa un comentariu