25 septembrie 2023

Romani – Vol. 1

Romani – Vol. 1

INTRODUCERE

De departe cea mai amplă și sistematică scriere cunoscută a apostolului Pavel, epistola către Romani este capul de listă al epistolelor Noului Testament. Scrisă în 57-58 A.D., această epistolă, chiar dacă nu a fost prima din punct de vedere cronologic, a fost poziționată astfel în cadrul canonului nou testamental tocmai datorită conținutului său capital, extrem de bogat și important.

Pavel a scris această epistolă fiind în Chencrea, portul de est al Corintului, spre sfârșitul celei de-a 3-a călătorii misionare, în timpul celor 3 luni petrecute în Grecia (Fapte 20:3). Se pare că ocazia a fost oferită de plecarea lui Fivi (diaconița) către Roma. Apostolul a folosit această ocazie pentru a se adresa credincioșilor din Roma pe care dorea mult să-i viziteze. Așadar, destinatarii epistolei sunt credincioșii (sfinții) din Roma, care se întâlneau în cadrul mai multor biserici găzduite în case. Aceștia proveneau atât dintre neamuri, cât și dintre evrei, chiar dacă se pare că neamurile aveau o pondere mai mare între destinatari (2:17; 11:13).

Se pot distinge câteva scopuri principale ale epistolei către Romani. Desigur, Pavel a dorit să-i informeze pe romani cu privire la intenția sa de a-i vizita (15:30-32). Dar dincolo de acest obiectiv, Pavel își propune o expunere amănunțită a Evangheliei harului (1:15) și aplicarea acesteia în contextul tensiunilor dintre iudei și neamuri. Astfel, a rezultat cea mai completă și complexă expoziție nou testamentală a învățăturii despre păcătoșenia omului și nevoia sa de neprihănire, dar și despre neprihănirea dobândită prin credința în Hristos, rolul Legii și trăirea sub har. Începând cu cap. 12, în stilul său caracteristic, Pavel trasează aplicații practice ce derivă din învățătura doctrinară exprimată anterior.

Acum, când stăm ca biserică în fața acestei cărți revelate de Dumnezeu prin Apostolul Pavel, să cerem har, înțelepciune și pricepere în înțelegerea ei. Să cerem o inimă smerită pentru a primi adevărul divin așa cum se cuvine, ca niște împlinitori cu fapta și nu ca niște ascultători uituci. Facă Dumnezeu ca acest studiu să fie un festin pentru sufletele noastre, o binecuvântare pentru creșterea și apropierea noastră de Dumnezeu!

Echipa pastorală a Bisericii Baptiste Bunavestire București

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.