Studiu în vremea izolării
Ioan, apostolul și ucenicul din cel mai apropiat cerc al Domnului Iisus Hristos, a cunoscut la rândul său cel puțin două perioade de izolare: imediat după răstignirea Domnului și, mult mai târziu, în insula Patmos. Ambele momente au fost însă luminate de prezența specială a Domnului, care a spus “nu te teme!”. Vă chemăm ca, citind împreună această epistolă, să experimentăm prezența Celui Înviat în viețile noastre.
Citind Epistola lui Ioan, imediat după Evanghelia cu același nume, vom înțelege cum se traduce în viața ucenicului setul de promisiuni din Ioan capitolele 13-17 pe care le-am putea sintetiza în următoarea frază: “Eu sunt cu voi și destinul vostru este să fiți cu Mine”.
Da, epistola ne îndeamnă la introspecție și cercetare de sine – este credința mea autentică? – dar o introspecție marcată de speranța și așteptarea venirii Domnului. Nu suntem urmăriți din tribune cum performăm, ci Domnul este în noi desăvârșindu-Și lucrarea.
Cu ani în urmă, scriam paragraful de mai jos introducând studiul epistolei și credem că este în continuare valabil pentru că bucuria noastră este El.
La ce să ne aşteptăm de la studierea acestei epistole?
Răspunsul lui Ioan este simplu dar profund: 1Ioan 1:3-4 “(…) vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Citind şi meditând la revelaţia scrisă a lui Dumnezeu, trebuie să ajungem să Îl cunoaştem pe El personal şi, pornind de la părtăşia cu El, să avem părtăşie unii cu alţii. Relaţia noastră cu Domnul va produce acea bucurie sfântă care se va desăvârşi când vom fi cu El (1 Tesaloniceni 4:17) şi ca El (1 Ioan 3:2).
Lasa un comentariu