În mijlocul disperării și al deznădejdii, în momentele de întuneric și neclaritate, creștinii au o „marfă” neprețuită care nu se găsește pe piața altor religii. Este vorba de speranță.

Speranța creștină nu este nici naivă, nici superficială și nu este nici optimism iresponsabil. Speranța creștină se instaurează acolo unde disperarea și pierzania sunt posibile. Optimismul respinge realitatea suferinței; își proiectează speranțe fabricate. Avraam, care apropie cuțitul de gâtul fiului său, are speranță, dar oricine ar ezita să-l descrie ca pe un optimist (G.Marcel). Speranța creștină este o abandonare de sine radicală. Este un angajament față de ceea ce știm că se află dincolo de controlul și calculele noastre. (K.Rahner)

În urmă cu mai mulți ani un prieten de-al meu mi-a povestit cum s-au convertit la credința creștină părinții lui atei. Mulți ani au respins politicos orice încercare de-a li se predica Evanghelia. Spuneau că este ridicol ca într-o perioadă atât de avansată tehnologic cineva cu o minimă educație să poată să creadă în miracole și în „bărci” care salvează întreaga umanitate. Așa că ani de zile părinții prietenului meu erau impenetrabili cu privire la credința creștină. Până în nefericita zi în care copilul (bolnav) al prietenului meu a murit. În ziua înmormântării amândoi părinții s-au dus la el și i-au spus: suntem gata. Vrem să primim botezul credinței creștine. Credem. Prietenul meu a fost consternat. La câteva zile după înmormântare au reluat discuția și părinții lui i-au mărturisit că nimic nu a fost pentru ei mai convingător decât speranța pe care el a avut-o în fața deznădejdii și a morții.

Speranța noastră este înrădăcinată în realitatea acestui verset. „Viața veșnică este să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat…” Dar această cunoaștere nu este una strict intelectuală, ci presupune dragoste, încredere, relație vie și credință. Speranța creștină nu poate fi fabricată. Ea se naște din relația autentică cu Hristosul cel înviat. Speranța este o reacție spontană în fața incertitudinii și a suferinței.

Dragi creștini, nu trebuie să ne prefacem și nici să ne chinuim prea tare. Dacă suntem „cuplați” la realitatea acestei cunoașteri, atunci avem ce să oferim acestei lumi confuze și panicate. Speranță.