Daniela Mitrofan

Bună!

Sunt Daniela Mitrofan, psiholog clinician și psihoterapeut cu peste 16 ani de experiență, perioadă în care am avut ocazia să interacționez cu nenumărați oameni, fiecare unic în felul său. Am fost întotdeauna fascinată de tainele și subtilitățile personalității umane și de aceea mulți ani am fost o autodidactă în domeniul psihologiei, mai ales atunci când am încercat să depășesc anumite încercări din viață. În timp, această pasiune m-a făcut să las în urmă profesia de inginer chimist pentru a mă dedica lucrului cu oamenii. 

În demersul meu profesional, am ales abordări validate științific, cu o rată ridicată de succes. Începând cu formarea de bază în psihoterapie cognitiv-comportamentală, mi-am continuat pregătirea în domenii precum Terapia Schemelor Cognitive, muzicoterapie, terapie de cuplu, psihopedagogia copiilor supradotați, psihologia muncii și organizațională, psihonutriție. Această experiență îmi permite să ofer o abordare eclectică, holistică și adaptată fiecărui client.

Eu te pot ajuta sa descoperi noi sensuri ale povestii tale de viata si sa gasesti raspunsuri la problemele care te preocupă. Te pot sprijini pe calea către performanță și împlinire, în explorarea resurselor proprii, încurajându-te să îți descoperi întregul potențial.

Din toată experiența mea profesională și de viață, ca soție și mamă  a trei copii, am înțeles că adevăratele valori care te ajută să răzbești și să mergi mai departe indiferent de provocări sunt dragostea, familia și credința în Dumnezeu.

Când nu mai putem schimba o situație, suntem provocați să ne schimbăm noi înșine. Dacă ești pregătit să faci primul pas spre schimbare, sunt aici să te susțin!

Dacă simți că Daniela este terapeutul potrivit pentru tine, trimite un mesaj la daniela_mitrofan@yahoo.com sau (+40) 726 726 837 și vei fi contactat cât mai curând posibil.

Trimite

Dacă nu ești sigur care terapeut se potrivește cel mai bine nevoilor tale, trimite un mesaj la terapie@bunavestire.ro, iar în cel mai scurt timp vei fi contactat pentru a primi îndrumare în alegerea specialistului potrivit.

Trimite