Citește Faptele Apostolilor 2:1
În ziua Cincizecimii erau toți împreună în același loc.
Faptele Apostolilor 2:1
Toți într-un gând
În ziua Cincizecimii erau toți împreună în același loc.
Faptele Apostolilor 2:1
Toți într-un gând
Autorul englez Howard Spring spunea: ”Împărăția lui Dumnezeu nu va avansa când bisercile vor fi pline de oameni, ci când oamenii vor fi plini de Dumnezeu!”
Duminică am ascultat un tânăr din America predicând: În ochii lui Dumnezeu, biserica noastră a fost de multe ori goală! Deși prezenți fizic eram pe telefoanele mobile sau cu gândurile în altă parte. Așa că Dumnezeu a permis să se închidă casa de rugăciune până vom veni cu inima și cu mintea în prezența Lui!
Expresia ”toți împreună” apare de mai multe ori în Faptele Apostolilor. Uneori este însoțită de completări care exprimă spiritul întâlnirii: ”cu o inimă și un suflet”; ”toți într-un gând”; ”cu un gând”; ”toți împreună cu o inimă și cu o gură” În ziua Cincizecimii s-au întors la Domnul aproape trei mii de suflete. ”Toți cei ce credeau erau împreună la un loc…” (Fapte Ap. 2:44). Grecii foloseau această expresie pentru a descrie participarea cu dedicare, empatie sau entuziasm la diferite evenimente care priveau cetatea. Când cetatea era sub asediu, toți împreună participau la apărarea ei. Când un alergător sau luptător încununat de succes se întorcea de la jocurile olimpice, toți împreună îl sărbătoreau.
Dumnezeu, în mijlocul nostru
Evenimentul care a adus împreună fiecare comunitate a ucenicilor Domnului Iisus a fost Învierea. Adunarea împreună în ziua întâi a săptămânii – Ziua Învierii – are și azi o importanță practică deosebită pentru viața noastră spirituală. Pavel scrie: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng.” (Romani 12:15). Bucuria împărtășită împreună este mai mare, iar durerea este mai ușoară. În vremuri ca acestea, împreună ne încurajăm, împreună ne rugăm, împreună ne închinăm și ne apropiem mai mult de Domnul. Dacă se adună toată Biserica la un loc, spune Pavel, când intră un necredincios realizează că ”Dumnezeu este în mijlocul vostru”. Dar, adunarea Bisericii are și o menire profetică, deoarece sărbătorim cu anticipare Adunarea de obște a celor mântuiți cu Hristos în slavă.
Biserica este Biserică și când este adunată și când este răspândită! De multe ori creștinii au înfruntat moartea pentru a se aduna împreună, în catacombe, în păduri, în pustiuri. „Ei de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri, prin crăpăturile pământului.” (Evrei 11:38) În comunism se spunea:„Ceea ce crezi păstrează în sufletul tău, dar nu te mai duce la pocăiți!”
Bucuria întâlnirii
Biserica Bunavestire se bucură de binecuvântarea de a avea o curte suficient de mare pentru sute de persoane. Măsurile de prevenire a contaminării cu virusul Covid 19 sunt luate cu toată responsabilitatea. Știm că există motive întemeiate pentru unele persoane să nu poată veni nici măcar în curte. Încă nu se pot desfășura activități pentru copiii mici. Dar, această situație nu trebui să ducă la un spirit de judecată și de dezbinare în biserică. Nimeni să nu-i descurajeze pe cei ce pot veni! Iar cei ce vin să-și asume chiar responsabilitatea unei vremi instabile. Să vină cu umbrele; pregătiți chiar să participe stând în picioare, în caz de averse. Ne rugăm ca bucuria întâlnirii să nu fie eclipsată de nimic și Domnul Iisus Hristos să fie înălțat în inimile noastre și în mijlocul adunării.
Un articol de:
Vasile Al. Taloș
Pastor Principal (1944-2020)
V.Al.Talos a fost un pastor baptist român care a slujit biserica lui Hristos atât în vremurile de restrişte sub dictatura comunistă, cât şi în anii de după revoluţie. A fost multă vreme pastor al Bisericii Sfânta Treime din Bucureşti, iar în ultimii ani s-a implicat în plantarea cu succes a unei noi biserici, anume Biserica Baptistă Bunavestire. Pastorul V.Al.Taloş a fost unul dintre cei care au opus făţiş rezistenţă ateizării forţate a României, situându-se mereu în poziţii de risc pentru a apăra cauza Bisericii lui Hristos. După Revoluţie, a slujit ca preşedinte atât al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste cât şi al Alianţei Evanghelice din România.
Lasa un comentariu