Biserica Bunavestire este o biserică misionară, o comunitate care se implică în societate.
Susținem (atât financiar, material, cât și prin voluntari) organizații precum Alege Viața, OSCEB (Organizația Studenților Creștini Evanghelici din București) și OSCER (Organizația Studenților Creștini Evanghelici din România), EGM (Echipăm Generația de Mâine), Fundația „Inimi deschise”, Casa Agar, Becky’s Hope Center (voluntari în tabere), Teen Challenge si Remar, lucrarea din închisori, ARFO (Alianța România Fără Orfani). Hope Rescue Center (Mike și Dana Zaharia) este una dintre fundațiile pe care le sprijinim financiar în fiecare lună, precum și prin câteva acțiuni în fiecare an: tabere pentru copii defavorizați, cadouri de Crăciun/Paște, pachete pentru familii nevoiașe, ghiozdane pentru începerea școlii. În cadrul Spitalului Nicolae Robănescu organizăm activități pentru copiii cu dificultăți neuropsihomotorii, care sunt spitalizați acolo. Avem grupuri de oameni care merg constant, se joacă, cântă și fac diverse activități cu copiii. De asemenea, am organizat evenimente pentru strângeri de fonduri pentru susținerea proiectelor precum: Magic Home sau Asociația Blondie, care sunt alături de copiii din spitale.
Cum se implică grupurile de casă?
Considerăm că implicarea sau slujirea (cum o mai numim noi) trebuie să fie o acțiune benevolă, dar în același timp este și o responsabilitate pe care fiecare creștin ar trebui să și-o asume. În grupurile de casă ne încurajăm la fapte bune și alegem diferite cauze pentru a fi alături de cei aflați în nevoie: oamenii străzii (Adăpostul Pantelimon), oameni bolnavi, aflați în faze terminale (Fundația Floreasca), familii nevoiașe (donații de alimente, ajutoare către cazuri sociale), bătrâni (vizite în centre), copii orfani etc.
Vrem să fim o încurajare pentru bisericile din jurul Bucureștiului, astfel că grupurile de casă merg constant să le viziteze și să le sprijine în nevoile pe care le au.
Lasa un comentariu