Apocalipsa

INTRODUCERE

Apocalipsa este probabil cea mai cunoscută carte din Biblie. Totuși, nu înseamnă că este și citită. Spre deosebire de sensul de astăzi, când Apocalipsa înseamnă un dezastru de proporții planetare, sensul inițial era revelație, descoperire. Va trebui să nu uităm că țelul scrierii pe care o vom avea în fața noastră nu este acela de a ne face mai informați decât semenii noștri pe chestiuni legate de dezastre sau finalul istoriei, ci de a ni-L descoperi mai mult pe Hristos în suveranitatea și frumusețea Sa.

Sunt mulți ochelari cu care oamenii se pot apropia de această carte. Unii își doresc să afle cu exactitate vremi și soroace, chiar dacă Hristos ne-a spus că nu aceasta ar trebui să fie preocuparea noastră. Alții fac din pasaje selectate din această carte, texte de căpătâi ale doctrinei lor specifice. Iar pentru aceia care doresc să construiască mesaje „profetice” și care provoacă teamă și supunere oarbă în adepții lor, Apocalipsa pare să fie un izvor abundent de imagini și inspirație.

În cele ce urmează am vrea să notăm câteva caracteristici ale acestei cărți cu scopul de a ne ajuta să ne concentrăm privirile pe Cel care se revelează și în această carte inspirată a Scripturii.

Trebuie să notăm în primul rând apartenența cărții la genul literar numit apocaliptic.Este un gen literar necunoscut cititorului de astăzi și tocmai de aceea înțelegerea caracteristicilor sale ne va ajuta să vedem cu mai multă claritate mesajul din spatele imaginilor care se vor construi în fața ochilor noștri.

În literatura apocaliptică autorul transmite mesajul printr-o succesiune de scene sau imagini. Gândiți-vă la scenele dintr-o piesă de teatru sau o operă. De multe ori Ioan va spune „am văzut“ sau „după aceea am văzut“. Trecând de la o scenă la alta, Ioan nu trece în mod necesar la secvențe de timp diferite sau consecutive și acest lucru îi pune pe mulți în încurcătură. Legat de aceste scene autorul ne invită să „vedem“, să ne imaginăm. Astfel, pe parcursul cărții va trebui să facem acest efort de imaginație și să „vizualizăm” scena pe care o descrie Ioan. Un alt aspect specific literaturii apocaliptice este limbajul metaforic și hiperbolic. Vom întâlni, de exemplu, promisiunile făcute celor care vor birui. A lua aceste promisiuni ad litteram înseamnă a vedea mult prea puțin din bogăția veșniciei.

Simbolul este folosit la tot pasul în carte, de la numere (de exemplu 7,12,144000), la nume (cum ar fi Babilon), imagini (mielul care părea junghiat) și scene (aruncarea cărbunilor, glasurile de sub altar). Poate că această caracteristică face cartea grea de înțeles pentru mulți, deoarece în anumite situații putem confunda simbolurile cu descrieri realiste. De exemplu, nimeni nu crede că Domnul Iisus Hristos este un miel cu șapte coarne, dar pot fi unii care să considere că alte descrieri, cum ar fi cea de la începutul cărții (Apocalipsa 1: 13-16), în care se prezintă ca Unul care „semăna cu Fiul omului”, este o imagine realistă a Domnului. Astfel, va trebui să ne întrebăm la fiecare imagine pe care o construiește Duhul Sfânt prin Ioan: Oare ce vrea să însemne? Ce vrea să transmită?

Metaforele, simbolurile și imaginile sunt strâns legate de literatura profetică a Vechiului Testament. Unii spun că aproximativ 400 de versete din Apocalipsa sunt citate sau referiri din cărțile Vechiului Testament. Tocmai de aceea, studiem această carte după ce am trecut prin cartea Daniel, cu care este cel mai înrudită ca stil și imagini. Dar vom vedea că multe din parantezele rămase deschise în diverse profeții își vor găsi aici împlinirea, în noul Ierusalim și la nunta Mielului.

 

MESAJUL CENTRAL AL CĂRȚII

Mulți istorici consideră că perioada scrierii a fost în timpul domniei lui Domițian(81-96 d.Hr.). Această informație este importantă, pentru că știm din istorie că Domițian i-a persecutat pe creștini, deoarece refuzau să se supună cerințelor cultului imperial. Adică, să-l cinstească pe împărat ca dumnezeu. Așa s-ar putea explica și accentul pus în carte pe statornicie și credincioșie, chiar dacă fidelitatea față de Domnul va însemna trecerea prin moarte.

Am putea sintetiza mesajul central al cărții în următoarele afirmații:

• ucenicia, chiar și când te costă viața, este calea cea mai bună pentru că
  Domnul nostru este viu și are toată puterea în cer și pe pământ; nicio
  lacrimă nu va rămâne neștearsă,
• răul nu va birui, ci va fi stârpit deoarece dreptatea lui Dumnezeu se va
  manifesta perfect și deplin.

Pe de altă parte, în afara presiunii din exterior, biserica era zbuciumată de învățături greșite, care duceau la comportamente păcătoase și la îndepărtarea oamenilor de Hristos (pericolul din interior). Soluția este pocăința.

O altă realitate revelată de carte este suveranitatea absolută a lui Dumnezeu și lucrarea perfectă de răscumpărare a întregii creații săvârșită de Fiul. Tot aici vom găsi și tiparul închinării perfecte care are loc în cer și se propagă în toată creația. Imaginile din capitolele 4 și 5 sunt de o intensitate și grandoare de neegalat.

Am putea spune – simplificând – că tot mesajul cărții este anticipat în doi Psalmi, în Psalmul 2: izbânda finală a Fiului și în Psalmul 11: Dumnezeu va face o dată dreptate, iar speranța credincioșilor este prezența Lui nemijlocită.

 

DESTINATARII

Din carte putem deduce câteva aspecte despre cei cărora le-a fost transmisă în mod nemijlocit și imediat:

• Erau localizați în apropierea Efesului la distanțe care nu depășeau 100 de km de metropola din provincia Asia (dar mesajul este pentru toată biserica, din toate timpurile).
• Erau parte din Imperiul Roman și treceau printr-o perioadă de mare persecuție (care pornea atât de la Roma, cât și local). Cu siguranță unii dintre ei trecuseră deja prin persecuție, dar aceasta urma să se intensifice, iar unii dintre ei urmau să plătească cu viața pentru credința lor.
• Erau familiarizați (cu siguranță mult mai mult decât noi) cu genul literar apocaliptic, care în acele secole a avut intensitatea maximă.
• Erau familiarizați cu scrierile Vechiului Testament, autorul făcând foarte frecvente referiri la texte, în special din cărțile profetice și din Psalmi.

 

CONCLUZIE

Imaginile bogate în detalii și vii pe care Duhul Sfânt le folosește în această carte întăresc în noi adevărurile centrale anunțate de Ioan încă din introducerea cărții:

• Iisus Hristos Domnul se descoperă pe sine bisericii ca Domn al istoriei și Mântuitor perfect.
• Finalul istoriei poate însemna pe de-o parte prezența nemijlocită a lui Dumnezeu cu oamenii răscumpărați sau pedeapsa veșnică pentru cei care în răzvrătirea lor resping mântuirea și domnia „Mielului”.
• Nimeni nu se poate sustrage prezenței Celui care este Începutul (Alfa) și Sfârșitul (Omega).
• Răul și tot ce este contaminat de rău va fi eliminat și Creatorul va face o nouă creație.

Ce înseamnă aceasta pentru noi, biserica de astăzi? O sinteză minunată (a mesajelor adresate celor șapte biserici) făcută cu ani în urmă de fratele Taloș este atât de actuală și clară:
„Întrucât fiecare biserică locală este o reprezentare a Trupului Spiritual al lui Hristos și, deoarece noi suntem „mădulare spirituale” unii altora, falimentul unora dintre noi este falimentul nostru, al tuturor. Pentru a crea climatul prielnic pocăinței și recuperării celor compromiși, bisericile trebuie să se pocăiască: (1) de lipsa de dragoste autentică (ți-ai părăsit dragostea dintâi); (2) de lipsa de discernământ spiritual (ai acolo câțiva și nici nu știi); (3) de lipsa de fermitate (tu lași… să învețe și să amăgească); (4) de lipsa de veghere (dacă nu veghezi…); (5) de lipsa de dedicare smerită (pentru că zici… și nu știi …).

Mărturisirile impuse instituțional produc dezbinare și moarte spirituală în biserici. Rugăciunea și postul, Cuvântul lui Dumnezeu și iubirea lui Hristos nu lasă nicio altă alternativă copiilor lui Dumnezeu, decât pocăință sinceră, regretul pentru trecut și desprinderea din orice cursă satanică. Confruntarea în dragoste și adevăr a celor păcătoși, de loialități împărțite reprezintă un mijloc al harului. „Căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții fie-vă milă cu frică…”

Este revelația Domnului Iisus înspăimântătoare? Poate pentru unii, da. Dar pentru cei care au primit harul Său, cartea aceasta ne spune cu mare putere ceea ce poetul Ioan Alexandru sintetiza în fața unui reporter: „viitorul este nuntă!”

Echipa pastorală a Bisericii Baptiste Bunavestire București